Facultatea de Teatru – UNATC

Facultatea de Teatru își asumă misiunea de a pregăti, la un înalt nivel profesional, artiști din domeniul teatrului, capabili de perfecționare nelimitată.
Absolvenții trebuie să aibă capacitatea de inserție imediată în mediul artistic profesionist, atât în producția curentă, cât și ca inițiatori ai unor proiecte artistice, manageriale și pedagogice inedite. Tinerii artiști sunt puși în contact direct cu publicul tânăr, la a cărui formare universitatea consideră necesar să participe. Programele de pregătire reflectă interesul pentru valorile clasice ale teatrului și pentru interdisciplinaritatea specifică artei contemporane.
Studenții sunt stimulați să cerceteze în echipă, să experimenteze formule de lucru diferite, să înțeleagă spectacolul de teatru ca pe un fenomen social cu rol de schimbare în lumea contemporană. Laboratorul de creaţie are un loc central în cadrul Facultății de Teatru, oferind cadrul necesar pentru formarea unei gândiri libere, critice, dinamice.
Ca principal exponent al pedagogiei artistice teatrale din țara noastră, UNATC a dezvoltat concepte formative proprii, puse în valoare atât prin ciclurile de pregătire, cât și prin activitatea de cercetare specifică.
UNATC, prin Facultatea de Teatru, este membru titular al ELIA.
STUDII UNIVERSITARE DE LICENTA: durata 3 ani ;
– Actorie »
– Păpuși-marionete »
– Coregrafie »
– Regie teatru »
– Scenografie »
– Teatrologie »

Tarife: Taxa de inscriere: Etapa I – 150 lei | Etapa a II a – 150 lei;
Taxa de studiu: 5000 lei;

Tip: De stat

Oras: Bucuresti

Adresa: Strada Matei Voievod, Nr.75-77, Sector 2

Contact: Telefon : 021.252.81.08 | E-mail: secretariat.teatru@unatc.ro

Web: http://unatc.ro/teatru/index.php

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *