Biroul notarial Concordia

Biroul notarial s-a infiintat in anul 1995, odata cu trecerea de la notariatul in sistem de stat la cel in sistem privat, de catre Doamna notar Stefan (actualmente Negrila) Daniela. Sediul initial a fost pe Bd. I.C. Bratianu.
In anul 2000 biroul a fost deschis in actuala locatie, extinzandu-se spatiul de lucru.
In anul 2006 in cadrul biroului s-a asociat Doamna notar Meda Enache, asociere precedata de o colaborare indelungata.
Din anul 2010 in cadrul biroului s-a asociat Doamna notar Iulia Silvia Stefan, deasemenea in urma unei colaborari anterioare substantiale cu biroul nostru.
Din anul 2011 biroului notarial i s-a atribuit denumirea de „Concordia”, denumire aleasa datorita conotatiei de armonie, intelegere.
Din anul 2013 s-a asociat in cadrul biroului nostru Doamna notar Dinu Camelia-Elena, fost notar public in cadrul Camerei Notarilor Publici Ploiesti, actualmente notar public in cadrul Camerei Notarilor Publici Bucuresti.
Biroul a inceput sa functioneze intr-un spatiu mic, suficient la data respectiva si corespunzator cerintelor, iar ulterior s-a extins, ajungand astazi sa aiba un spatiu alocat de patru ori mai mare. Arhiva este amplasata separat, intr-un spatiu modern, renovat, cu opisare pe suport electronic. La inceputul activitatii personalul auxiliar era format din trei persoane, actualmente fiind de douasprezece, existand inclusiv posibilitatea ca pe viitor sa marim numarul acestora prin adaugarea de servicii suplimentare.

Servicii:

  • Antecontracte de vanzare cumparare
  • Acte de instrainare mobiliara si imobiliara
  • Constituiri de drepturi reale imobiliare
  • Contracte de arenda
  • Acte de alipire si acte de dezmembrare imobile
  • Acte de partaj voluntar
  • Contracte de comodat si de inchiriere bunuri
  • Contracte de imprumut cu sau fara garantie
  • Contracte de gaj si ipoteca
  • Contracte de mandat
  • Contracte de cesiune de creanta, novatie, subrogatie, remitere de datorie
  • Contracte de mecenat si sponsorizare
  • Testamente
  • Declaratii
  • Procuri generale si speciale
  • Conventii de modificare al regimului matrimonial si alte documente legate de aceasta modificare
  • Orice alte acte, la solicitarea partilor si cu respectarea actelor normative in vigoare
  • Consultatii juridice scrise sau verbale
  • Redactarea incrisurilor cu continut juridic
  • Certificarea unor fapte, in cazurile prevazute de lege
  • Legalizarea semnaturilor, a specimenelor de semnatura si a sigiliilor
  • Darea de data certa pe inscrisurile prezentate de parti
  • Primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti
  • Actele de protest ale cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor
  • Legalizarea de copii de pe inscrisurile prezentate de parti sau din arhiva
  • Efectuarea si legalizarea taducerilor
  • Eliberarea de duplicate de pe actele notariale
  • Reconstituirea inscrisurilor, in conditiile legii

Tip: Privat

Oras: Bucuresti

Adresa: Calea Vitan, Nr. 108, Bl. V35, Sc 2, Parter, Ap. 35,37,42

Program: Luni - Vineri: 08.00 - 20.00, Sambata: 10.00 - 14.00

Contact: Telefon: 021.320.80.27 | E-mail: notariatconcordia@gmail.com

Web: http://www.notariatbucuresti.eu/

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *