Fazanul

După spumoasa farsă Puricele, jucată cu mare succes la începutul anilor ’90 pe scena de la Nottara, dramaturgul francez de secol XIX Georges Feydeau revine la teatrul de pe bulevardul Magheru cu piesa Fazanul.
Redescoperită în cheie modernă de îndrăzneţul regizor Alexandru Mâzgăreanu, spectacolul continuă tradiţia comediilor cu tâlc montate la Sala „Horia Lovinescu”.
Într-o distribuţie de excepţie, Fazanul abordează tema atât de cunoscută a „păcălitorului păcălit”, într-o montare în care umorul ingenios este protagonist, iar moravurile sunt tratate cu delicateţe cinică.
Încurcături de tot fel, replici alerte, personaje surprinzătoare, evenimente neaşteptate şi o viziune critică plină de haz a relaţiilor umane din toate timpurile sunt ingredientele acestei comedii bulevardiere. Cuceritorul (fără portofoliu) Pontagnac încearcă să o farmece pe Lucienne, soţia celui mai bun prieten al său, Vatelin. Însă aparenţele îşi fac din nou jocul lor de oglinzi, iar capul de familie se dovedeşte a fi mult mai „rătăcitor” decât lăudărosul Pontagnac…
O înlănţuire clocotitoare şi surprinzătoare de întâmplări reaşază lucrurile după logica sclipitoare a comediilor bulevardiere şi ne dezvăluie, într-un final, cine e Fazanul.

Pret: 47,52 lei

Data: 19 Aprilie 2017

Ora: 19:00

Teatru: Nottara

Sala: Horia Lovinescu

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Bilete online: http://new.nottara.ro/?act=cont

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *